Blestemul Ingerului


Am rupt si ultimul bob din ciorchinele iluziilor. Un bob cu gust de sange putred, cules din gradina unde-a inflorit blestemul. Apoi, m-am indreptat spre casa ta inconjurata de tipete si te-as fi vazut de nu mi-ar fi-mpietrit privirea in fereastra. Si-apoi s-a facut intuneric ca-n burta balenei. Eram prizonier in acest spatiu infinit si mi s-a facut teama. Am simtit pe umar o mana usoara-caci asa e o mana de inger. La inceput era ca o binecuvantare, o mangaiere care-mi bucura tot corpul, insa cu cat trecea vremea, atingerea incepea sa ma arda. Cand am ingenuncheat de durere, ingerul si-a dezlipit mana si a clamat:
 
 

"Pentru ca ai savarsit pacatul de a intoarce spatele vietii si pentru că ti-ai propus sa fii nefericit, o sa suporti intreaga viata  eternul dispret al materiei". Atunci am inceput sa vad din nou si in fata mea s-a profilat urias, hidos, ingretosator, un abator. Inmarmurit abia am mai auzit un glas poruncitor: "Hei, iar ai cazut in butoiul cu melancolie, mestere? Hai fuga ca e nevoie de tine in sala de dezosare!" Trupul mi s-a scuturat de scarba si a cazut cu fata intr-un maldar de resturi de carne si zgarciuri. Un lapte rosu mi se prelingea peste tot si parca atunci am auzit in urechi urletul de groaza al animalelor ucise.