Hai in Partid cu Mine


Tinerii partidelor de azi si de mâine, sau “Hai în partid cu mine!”. Sunt momente când ramân uluit si vad ca nu învatam nimic din trecut. Politica pare a fi o sansa buna, în conceptia multor tineri, ca o sursa buna de a face averi, de a fi persoane cu “pile”, ca o sa existe avantaje. Din câte stiu eu, politica se face pentru stat, iar statul este forma organizata de conducere a unei societati, iar societatea reprezinta toata populatia unei tari. De ce scriu despre aceasta problema? Pai am colegi, colege, membri de partid, care îi îndruma si pe altii sa fie membri. Partidocratia îsi face din nou aparitia. Cât mai multi membri, cât mai multi slujitori, oameni fara cusur. Bine, problema nu ar fi ca tineri din generatia mea spun “Hai în partid cu mine!”, problema este ca li se spune ce oameni faini sunt acolo, ce multe si marunte si bune vor face oamenii politici. Viitorul membru, la îndrumarea “prietenului” vine cu o reactie deloc nepotrivita: “Eu ce avantaje am! Iese banul!” si da, iese: “Bineînteles! Acusi vin alegerile si o sa fie treaba.” PS: tot ceea ce spun în aceasta postare e o simpla fictiune, nicidecum nu se întampla asa ceva, mai ales în mintea tinerilor “partidocrati”.

Bine, reactiile lor “stângiste” par a fi normale. Dar stiti ce e mai periculos? Urmatoarea afirmatie, atunci când le spui cum sta treaba cu partidele, cu politica si cu oamenii politici de astazi: “Dragos, tu crezi ca eu nu stiu ce fac?” Ooo, ba da, cum sa nu stii / cum sa nu stiti. Sunteti persoane perfect instruite si dedicate “printipiilor” si valorilor de partid. În fond, ce înseamna sa fii membru de partid, fara sa ai un rol care sa îti puna în evidenta foarte clar menirea de a face cu adevarat ceva si sa dovedeasca aptitudinea ta pentru politica? Un simplu menajer al votului, îngrijirea de votul viitor. E dureros, dar se întâmpla. Ce facem acum? Asteptam îndrumari partidice de la membri încalziti de doctrine neclare. Nu contest existenta partidelor, a oamenilor politici, dar eu merg pe ideea ca acum, mai mult ca oricând avem nevoie de oameni, care din libera initiativa doresc sa faca politica, sa se îngrijeasca de problemele statului. Nu le spun tinerilor “nu deveniti membri de partid! Nu faceti politica!”, este normal sa avem idei politice, dar trebuie sa le construim pe valori valabile si nu pe sentimente de partid sau “avantaje” si sa stim ca ele pot fi puse în miscare pentru cei ce cred în noi. Oare gresesc si aici? PS: dedicat unor persoane “care stiu ce fac”.

Under Skin


Intr-o buna zi va voi spune o poveste despre cum am modelat din entuziasmul tineretii, inimile mici care bat azi in pieptul vostru. Si eu am fost candva asemeni voua, fericit sa nu cunosc decat limita unei vieti ingradita de mangaierea mainii care stia unde ma doare fara sa spun. Da, am fost copil si tot copil mi-am dorit sa mai fiu chiar si atunci cand a aparut primul meu copil. Am sarbatorit prea mult timp bucuria de a fi tata si m-am trezit tarziu, mahmur si putin inconstient in fata cuiva care deja stia sa ma accepte, stia fara ca eu sa-mi pot manifesta atributiile, devenite subit speranta de care m-am agatat cu ambele maini, furios ca nu primisem si un manual de instructiuni odata cu responsabilitatea asta. N-am mai putut fi acelasi, oricat m-as fi impotrivit si in orice loc ma simteam desprins de pe oase, prins in ganduri si dor de un trup smuls din carnea mea, fara glas si fara putere sa-mi loveasca mortal voita nepasare, chircita de durere pe fundul paharului mereu gol si mereu plin. Azi nu mai stiu cum au trecut anii impinsi din spate de sentimentul posesiv, sentiment ca sunt stapan peste un imperiu de zambete calde si nevoie de viata impartasita in strangeri de mana.

Under skin

Somn din basme si emotii de drum nou pe fundalul unui desen animat. N-am fost mereu asa cum ar fi trebuit, nici macar acum nu stiu cum as putea fi cel mai bun pentru ei si de multe ori imi maschez material ceea ce nu pot oferi spiritual pentru ca... nu stiu cum, inca mai invat. Invat odata cu ei sa fiu om, sa fiu tata, sa ma fac inteles, sa accept, sa plang cand doare, sa ma tratez cu rabdare de efectul timpului pierdut in tot ce ma tine departe de realitatea care conteaza. N-am facut nimic in viata asta, nimeni nu-si va aminti numele meu cand nu voi mai fi, dar am zamislit un gand etern in existenta copiilor mei ajunsi detinatori de soarta nebanuita; nu poti culege decat ceea ce semeni. Ma las pe mine undeva in randul din spate si-i ajut pe ei sa-si semene credinta in fericire, talentul de a rade contagios si dragostea fata de cei care profund le seamana pentru ca sunt oameni. Ce iubesc eu? Ce intrebare buna! Iubesc pana si amintirea voastra cand nu va simt, mirosul imbibat in speranta unde capul vi se odihneste naiv intre umerii ingusti, ador efectul imbratisarii voastre care desi nu cuprinde toata prabusirea, imi lipeste colturile rupte ale vietii in speranta zilei de maine.

Flood


Cel mai mult imi place linistea aceea fierbinte care-ti arde timpanele in surdina, cand toti dorm si parca nimeni nu mai respira, cand nimeni nu mai stie ca exist si raman pe marginea unui gand abrupt,atarnand deasupra clipelor de nepasare densa. Nu ma ascund de oameni, le conserv mirosul in filtrul sensibilitatii mele si-i port pe toti cu mine, le inhalez bucuriile si tristetea, mi i-am lipit de piele sa nu le dezbrac amintirea odata cu hainele, le-am sechestrat imaginea sub pleoape si-i imbratisez in mine cu fiecare clipire. Lent, ca un ulcer ma rod viciile imbracate in carne si oase ce-mi subjuga fidelitatea pana la dependenta ultimului ceas dintr-o zi ratacita fara cer, imi fac din trup o victima prabusita la picioarele unui vis, imi sifoneaza spiritul palmuindu-i nemurirea si-mi strivesc cu rosu,albastrul din ochi. Nu stiu cum sa ma rog,dar stiu cui. Imi place caldura linistii pentru ca-mi pot auzi demonii asezandu-se cuminti in ordinea pacatelor,asteptand o pedeapsa care intarzie sa apara, desi eu o traiesc in fiecare zi.

Obiecte Sanitare pentru Persoanele cu Dizabilitati


Cu toate ca tara noastra nu este chiar pe primul loc la programele de ajutorare a persoanelor cu dizabilitati si extrem de rar se gasesc elemente care sa-i poata ajuta pe acesti oameni sa se descurce acasa sau in societate, in ultimul timp macar tehnologia ce priveste obiectele sanitare s a mai dezvoltat putin in acest sens. Astfel au aparut pe siteturile de nisa si in magazine obiecte sanitare destinate persoanelor bolnave ce se pot misca cu mare dificultate daca nu sunt ajutate de o bara de sustinere sau alte elemente speciale. Este foarte important pentru o persoana cu dizabilitati sa aiba conditiile optime in baie incat sa poata folosi acest loc cu lejeritate si incredere, fie ca este baia proprie sau baia unui loc public, fapt care-i va creste increderea in sine. Aceste obiecte sanitare fac diferenta intre dependenta unui om cu dizabilitati de altul sanatos, si idependenta sa atunci cand se duce la baie sau se spala.


Elemente ajutatoare de sustinere sau un mobilier de baie special creat, se poate integra in absolut orice baie fie ea mica, mare, publica sau personala. Toate produsele de acest fel sunt foarte rezistente astfel incat sa nu existe riscul unor accidentari suplimentare utilizandu-le, asadar se pot folosi cu incredere chiar daca persoana in cauza este ceva mai corpolenta. Daca va confruntati cu o asemenea situatie este bine de stiut ca acum baia se poate amenaja cu destul de mare usurinta si fara o investitie colosala incat sa poata fi folosita si de o persoana sanatoasa cat si de una cu anumite dizabilitati mai grave sau mai usoare. Toate progresele facute de tehnologie in sensul acesta au ca scop usurarea vietii de zi cu zi pentru persoanele bolnave si cu dezabilitati, iar preturile dupa cum veti vedea le fac accesibile tuturor.

Marele Stil al lui Joseph de Maistre


Discutam acum cateva zile despre volumul de teorie literara aparut la editura ART. Nu intentionez sa ingrop acest subiect fara sa va ofer un alt citat suculent, din capitolul dedicat primului mare antimodern, Joseph-Marie conte de Maistre. "The last despairing big effort of Feudalism to resist the march of Progress" cum il flateaza, involuntar, mosnegutul Isaiah Berlin, de Maistre a fost un model stilistic pentru mai multi creatori de geniu, de la Charles Baudelaire (pe care il "invata sa gandeasca") pana la Emil Cioran (care, printre altele, ii dedica primul si cel mai cuprinzator eseu din volumul sau Exercitii de admiratie). Urmeaza deci un fragment din cartea lui Compagnon: a sasea figura a antimodernismului este o figura de stil, greu de definit: vociferarea, vituperatia sau imprecatia, imbinare de predictie si de predica.

In orice caz contrara "celebrului stil curgator, atat de indragit de burghezi" pe care Baudelaire il critica la George Sand. de Maistre, Chateaubriand, Baudelaire, sau chiar Nietzsche, fondatorii traditiei antimoderne care traverseaza intreaga modernitate, ilustreaza acest stil al vehementei. "Nimic nu-i mai drept, mai doct, mai incoruptibil decat marile tribunale spaniole si, daca acestor trasaturi generale le-o adaugam si pe cea a sacerdotiului catolic, ne vom convinge, inaintea oricarei experiente, ca in tot universul nu poate exista nimic mai calm, mai circumspect, mai uman prin insasi natura sa, decat Tribunalul Inchizitiei." Roland Barthes va cita indelung aceasta pagina a lui de Maistre, ca pe un epigraf al cursului sau Despre Neutru, ca fiind insusi contrariul neutrului pe care il cauta si, totusi, o placere pe care nu si-o poate refuza.

Blestemul Ingerului


Am rupt si ultimul bob din ciorchinele iluziilor. Un bob cu gust de sange putred, cules din gradina unde-a inflorit blestemul. Apoi, m-am indreptat spre casa ta inconjurata de tipete si te-as fi vazut de nu mi-ar fi-mpietrit privirea in fereastra. Si-apoi s-a facut intuneric ca-n burta balenei. Eram prizonier in acest spatiu infinit si mi s-a facut teama. Am simtit pe umar o mana usoara-caci asa e o mana de inger. La inceput era ca o binecuvantare, o mangaiere care-mi bucura tot corpul, insa cu cat trecea vremea, atingerea incepea sa ma arda. Cand am ingenuncheat de durere, ingerul si-a dezlipit mana si a clamat:
 
 

"Pentru ca ai savarsit pacatul de a intoarce spatele vietii si pentru că ti-ai propus sa fii nefericit, o sa suporti intreaga viata  eternul dispret al materiei". Atunci am inceput sa vad din nou si in fata mea s-a profilat urias, hidos, ingretosator, un abator. Inmarmurit abia am mai auzit un glas poruncitor: "Hei, iar ai cazut in butoiul cu melancolie, mestere? Hai fuga ca e nevoie de tine in sala de dezosare!" Trupul mi s-a scuturat de scarba si a cazut cu fata intr-un maldar de resturi de carne si zgarciuri. Un lapte rosu mi se prelingea peste tot si parca atunci am auzit in urechi urletul de groaza al animalelor ucise.

Expozitie de Atelier George Stefanescu


A doua expozitie de atelier a lui George Stefanescu, pe Str. Domnita Anastasia Nr.7, cladirea Muzeului Gh.Tattarescu, mai-iunie 1968. Unul dintre cele mai frumoase ateliere de creatie din Bucuresti a fost atelierul pictorului George Stefanescu aflat in incinta Muzeului Memorial Pictor Gh. Tattarescu, pe strada Domnita Anastasia la nr. 7. Aici a pictat din anul 1962 si pana in 1989 cand a parasit tara pentru a se stabili in orasul Lüdinghausen din Landul Nordrhein-Westfalen. Dorinta de frumos s-a materializat si in colectionarea de obiecte de arta populara romaneasca, respectiv icoane pe sticla si lemn, ceramica, mobilier taranesc. Astfel, atelierul a devenit un mic muzeu in care pictorul George Stefanescu isi primea colectionarii, prietenii si iubitorii de arta. Misu Weinberg il aduce la atelier pe tanarul medic Florin Colonas, unul dintre amatorii de arta care il vor frecventa cu regularitate pe artist. Catalogul celei de-a doua personale, „George Stefanescu - Pictura”, deschisa in 1968 in atelierul din Str. Domnita Anastasia, este prefatat de Florin Colonas. La vernisaj ia cuvantul criticul Radu Ionescu. Iata ce scrie Florin Colonas in prefata catalogului: “Atelierul unui pictor reprezinta, pentru amatorul de arta, o citadela in care domneste o atmosfera de febrile cautari si de indelungi framantari, fapt care face ca un asemenea lacas sa poata fi asemuit de catre amatorii de locuri comune si imagini tocite, stravechilor laboratoare in care alchimistii cautau piatra filozofala".


Iata ca, acum, pictorul George Stefanescu coboara din nou, cu un prilej festiv, podul cetatii, dand astfel posibilitatea amatorilor de arta sa patrunda in intimitatea laboratorului sau. In fond, unde poate fi privita mai bine opera de arta decat intre peretii atelierului? Scutite de riscurile transplantarii pe simeza salilor oficiale, panzele din atelier inlesnesc vizitatorului transmiterea intentiilor pictorului, prin prezentarea lor chiar in ambianta mediului in care au fost create. Departe de tam-tamul salilor de expozitie si de afluenta unui public eterogen, expozitiile de atelier, adevarate concerte de muzica de camera, ofera vizitatorului cadrul armonios si discret, in care tablourile respira mediul lor firesc. Ce ni se prezinta in actuala expozitie ? Opera din ultimii ani a unui inrobit al culorii, a unui artist inzestrat cu polivalente creatoare, opera in care de la simple note si pana la teme importante ca geneza si maternitatea, recunoastem intinsa gama de preocupari a artistului. Prezenta discreta in mijlocul nostru, cu o intensa combustie interna, o ardenta pasiune catre frumos si o smerita legatura cu arta straveche a inaintasilor sai anonimi, George Stefanescu se daruieste artei. Modest prin firea sa, dar pretentios cu sine, foarte adesea nemultumit de ceea ce a realizat, visand necontenit la ceea ce va realiza, realizand si visand, George Stefanescu imbogatindu-se pe sine isi imbogateste pictura pe care o face. Nu spunea oare Goethe: “Trebuie sa te schimbi mereu, sa te innoiesti si sa te intineresti ca sa nu te inabusi singur?“.