
vorba ecleziastului , timp e pentru toate . mai ales timp de a reflecta si de a NU ne minuna . caci , daca sunt prigonite si li se doresc mari chinuri , vrajitoarele au fost cautate dintotdeauna . pentru tinerete , dragoste , pentru dureri , pentru cobe , pentru metehne , neajunsuri , corvezi , boli , dar si boale , frig , fierbinteala , nemultumire , pizma , smochinire , auz prost , vedere slabita , ochi incercanati , gura supta , dinti cazuti , puteri sleite . mers becisnic . vai si-amar , daca toate astea merg impreuna cu saracia ! nu-i vorba , bogatii sunt la fel de creduli .
zice ghica in " convorbiri economice " ca , in bucurestiul veacului al 19-lea , vrajitoarea radovanca reprezenta punctul de atractie pentru lumea buna , facand indirect legatura intre vrajitorie si economia subterana a epocii , intre lipsa de discernamant si fasonul clasei inalte . partea faina a relatarii e data de faptul ca scriitorul nu ramane savant pana la capat , amesteca ingenios informatiile de epoca cu superstitiile , facand dovada talentului sau literar mai ales atunci cand inclina balanta spre destinul fatal , decadere si moarte :
" pana acum vreo treizeci de ani tot se mai vedea in dreptul Podului Garlei despre strada Apolodor de astazi , bolta unei porti cu foisor deasupra , si mai la stanga niste mari daramaturi , fara invelitoare , fara usi , fara ferestre , care cadeau caramida cu caramida , acela fusese palatul Dudestilor , intre acele ruine locuia vestita Radovanca , femeie groasa si chipesa , care descanta de serpa , de deochi , omora saracia in lapte de cuc si argintul viu in untura de tantari ; [...] sa fi turnat din cer cu galeata , sa fi fost nameti de zapada cat casa , seara , cum batea meterhaneaua la voda , la Radovanca era balci : carute , butci si cucoane imbrobodite si boieri tiptil ; indata ce inopta , picior de ghinda intalnea pe dama de toba aidoma cum li se aratase in carti , cu dragoste si cu drum de noapte ; cand iesea closca pe cer aducea zmeul printre crapaturile zidului . puterea ei inceta indata ce canta cocosul . cine a putut crede vreodata ca Radovanca a murit ?! nimeni n-a auzit jalind-o sau tragandu-i clopotele , nici un medic nu-si aduce aminte s-o fi citit , nici un pantelimonesc din vremea aceea sa-i fi sapat groapa ; atat numai se stie , de la o vecina din mahala , ca pe o noapte intunecoasa ca fundul de caldare ar fi vazut o para de foc care a iesit de la singurul cos care ramasese in picioare deasupra daramaturilor , ca acea vapaie , dupa ce s-a incercat sa se suie spre stele , a apucat-o spre apus si a cazut in departare ... "
valeria stie sa faca lumina verde .
se impun patruzeci de zile cu post , matanii si molitve .
2 comentarii:
Ce ochi patrunzatori! frumos portret!
(http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2012/01/cocteil-florida-comfort.html)
multumesc pentru compliment . chiar daca meritele nu sunt ale mele . dar promit sa le spun parintilor mei ;
Trimiteţi un comentariu