casa lui sollie e un apendice . s-a imputit de atata asteptare . mesteca incet ... priveste . chiar nu ma mai cunoasteti , pare sa zica . si ala ... dar celalalt ? rosteste nume de-ale noastre , ma rog , persoane cunoscute , ce-or mai face ? e obosit si depresiv . cand nu-l doare capul , il doare spatele . si doar nu se face . mai avem multe de facut , sparge el tacerea , multe au mai ramas de ... dar o sa le ducem la capat , trebuie , chiar daca nu ne iubeste nimeni . intinde mana sa ia o cana cu apa , bea chiar ca un om insetat , aici nu se preface , nu se sterge la gura , o sa plece , mai am de dat ocol si prin alte parti , sa vedem ce se intampla , mai prostim niste prosti ? acum plec . nu se misca nici un metru mai incolo , dar deja e pe malul apei , la mare , cum avea el obiceiul , de parca ar vrea sa se scalde . cineva chiar zice : unde se duce ? acolo nu-i decat o apa . sau un perete ? o fi stiind el drumul , nu se rataceste .
textul acesta e pentru adina .
o scarba de om .
si nu se va sterge .
dar in viata exista si scarbe .
asa sa stiti , copii !
cititorii prea cruzi sa ma scuze .
dar in viata exista si scarbe , copii !
[ foto : sollie 17 , ed kienholz ]
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu