cum imi poti explica faptul ca viitorul nu exista , ca trecutul e diferit si ca prezentul in care sunt e perpetuu transformat , neingropat ? intre doua orizonturi , doua orizonturi micute care sunt o viata intreaga pusa sub semnul intrebarii in mistere , si cred ca innebunesc sau noi innebunim , cine stie , cu certitudine innebunim , si stiu doar ca doresc ca tu sa ma doresti si sunt trista fiindca nu ma-ntelegi si sunt coplesita in mine si nu sunt cu nimic mai mult decat o stralucire inutila , o stralucire stearsa , pentru ca nu inteleg ca nu ma doresti ... daca eu marturisesc si tu marturisesti sau daca nici unul dintre noi nu marturiseste , mai ramane loc pentru amagire , pentru pedeapsa ori pentru rasplata . joc in spirala care revine intruna in centru cu cat ne departam mai mult de centru . cine se divide ? cine ramane neutru ? orice strategie e intotdeauna o evadare . indiferent cat de mult as cauta , gasesc intotdeauna ceea ce caut , desi existi si ai existat mereu , dar nu intotdeauna in acelasi dintotdeauna , de parca timpul fusese abatut , doar putin , totusi indeajuns ca sa te gasesc in locul unde nu mai esti , este strategia nebuniei , deoarece toate gandurile pe care trebuie sa le gandesc sunt limite .
[ iarta-mi ironia , prietene drag ; textul de mai sus e inadins incoerent . incerc sa-ti explic ca paradigma secolului astuia e alta ; ne deplasam si vorbim astfel , impregnati de ea ; ne suge in miscarea ei multiforma ; daca ai sa privesti filme de la inceputurile cinematografiei sau chiar din anii '50-'60 , ai sa realizezi adevarul : oamenii aia aveau alt ritm interior . mai asezat , mai armonios . rectiliniu ]
[ foto : la lettre , jean beraud ]
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu