miezul 564 , unui public cu scufie alba

convalescentii salilor de operatie , usurati de polipii sau de cancerele lor , ascultau in salonul mare textele doctorului . le ascultau in tacere , cu privirea speriata , intorcandu-se brusc spre dreapta , ca si cand s-ar fi temut ca au fost parasiti de ruda venita in vizita . trecandu-si mana pe frunte si deschizand din gand in gand gura pentru a-si dezlipi limba de cerul gurii . in cele din urma , pricepeau ca trebuie sa aplaude .


ultimul meu delir s-a petrecut nu cu multa vreme in urma . cateva cuvinte fluturate prin camera , iar eu , din adancul patului , parea ca ma uit la ele - nu le rostise nimeni , de vreme ce buzele imi erau tepene si doar privirea , alene , ratacea de colo-colo pe tavan .  in ziua a treia A INCEPUT . voiam ca tata sa deschida o caseta , in camera din fund , la dreapta , si sa arda scrisorile ducesei . care ducesa ? care caseta ? nici una , nici alta nu existase vreodata . asta insemna moarte , o moarte absurda , provocata de o injectie absurda . un simplu vaccin . in univers exista ceva caruia ii arde de gluma si acest ceva are asupra-ne putere de viata si de moarte .


[ foto : the street , balthus ]