miezul 460 , cartier

cand intra pe strada pe care se afla studioul sau , i se paru ca piciorul calca anume pe cate o piatra . una verde , una neagra , una gri inchis . constientiza ca cineva il urmarea . nu simti nevoia sa se uite in spate . la cativa metri , auzi inapoia sa o voce barbateasca cu ton prietenos :
- domnule cartier ?
se intoarse si vazu un tip la vreo patruzeci si ceva de ani , inalt , cu par lipit de cap si pieptanat pe spate , cu tenul deschis si cateva kilograme in minus . i se parea familiar . 
- spuneti , zise cartier , incercand sa para politicos .
pe fata celuilalt se asternu o expresie trista . 
- tot cartier e numele meu . nu , nu suntem rude . 
cartier nu considera necesar sa-si ascunda emotia . stranse mana pe care barbatul i-o intinsese . 
- da ? cu ce va pot ajuta ? 
acela ii spuse pe un ton tulburat :
- as dori ... da , as dori sa ma fotografiati ... asta va e meseria si tot parisul vorbeste despre talentul dvs ... vedeti , maine nu voi mai fi in viata , poate chiar azi si as dori ... chiar as dori sa ma fotografiati ...
- sa mergem . in atelier e mai confortabil . 
cand intrara , ii oferi scaunul din fata sa . ochii musafirului ramasera inchisi pentru un timp , apoi acesta dadu la iveala un zambet brusc :
- sunt gata !


cartier isi trecu palma intinsa peste stofa pantalonului . se uita la celalalt cum sta nemiscat . din cine stie ce pricina , ii dadea impresia unui lucru de un arbitrar absolut ridicol , de parca ar fi fost doar unul dintre diversele dispozitive care s-ar fi putut atasa sau detasa , pus la loc dupa bunul sau plac . ceasul ticaia imperceptibil . nu l-ar fi deranjat sa astepte in vreo gara adormita venirea urmatorului tren . nu avea chef sa afle deznodamantul . el era inalt , celalalt era inalt . iar acum , privindu-l de sus , observa un inceput de chelie . aidoma . nu facu nici o legatura cu vampirii care bantuiau orasul , asa cum scrisesera ziarele saptamani de-a randul .


[ imaginea apartine unui fotograf necunoscut de la 1893 ]