miezul 453 , inexorabil ochiul spre locul

acum arata invins , cu gatul de parca si-ar fi dat silinta sa-l taie si n-a izbutit . fixat cu ace de siguranta , ceea ce face ca umerii sa-i para ridicoli . in gand , isi scoate pantofii si se intinde langa ea . n-ar fi adevarat sa spunem ca e nefericit . nu naste nici un cuvant , pentru ca ei nu-i place . gradinile de liliac respira complice . nu mult , cat timp ingerul cu sabia sfideaza cu ochi stralucitori pe sarpe .


cladirea in care incearca sa intre e un spital . evadeaza , uneori , cu acceptul medicului-sef care crede ca cea mai buna terapie posibila ramane jungla de beton si asfalt . spitalul e aproape gol si darapanat . ornamentele de mortar atrag mereu atentia . ce ironie perversa , gandeste el , sa le oferi unor bolnavi privelistea propriilor himere . si mai sunt cescutele de zinc care se ciocnesc intre ele , ciobite , semnul cu " apa potabila " de deasupra chiuvetei , snurul de la toaleta , facut din fire de nailon si , in cele din urma , rugina care iese de peste tot : tevi , bazin , chiar balamalele de la usile care nu se inchid . 


asta e genul de poveste care m-atrage . pacat , insa , ca uneori o expozitie de colanti si desuuri de culoarea caramelului imi provoaca o mai mare incantare . nu stiu de ce , alcatuiesc un colaj senzual pe catifeaua virgina din vitrina .


[ foto : the key , mark tansey ]