Suprarealismul


Suprarealismul este termenul care denumeşte curentul artistic şi literar de avangardă care proclamă o totală libertate de expresie, întemeiat de André Breton (1896 - 1966) şi dezvoltat mai ales în deceniile trei şi patru ale secolului trecut (cu aspecte şi prelungiri ulterioare). Suprarealismul în artele plastice. Fondatorii suprarealismului au fost poeţii. Termenul "Surréalisme" a luat naştere în anul 1917, când poetul Guillaume Apollinaire, înainte de a da la tipar piesa de teatru "Sânii lui Tyresias", îi schimbă subtitlul în ultima clipă din "dramă supranaturalistă" în "dramă suprarealistă". Scriitorul André Breton preia acest termen şi-l foloseşte într-un articol intitulat "Pentru Dada" (1920), pentru ca în 1922 să publice "Manifestul suprarealismului". Prin urmare, totul a început de la literatură, abia apoi suprarealismul îi va atrage pe artiştii care practică alte arte, pentru ca, în cele din urmă, să se schimbe percepţia asupra lumii care devine "albastră ca o portocală" (Paul Eluard).
 
 Brigid Marlin - "Portrait of Nicole"

 
 Victor Brauner - "Suprarealistul"

Suprarealismul Pictorilor


În anul 1916, de la fereastra autobuzului în care se află, André Breton zăreşte la expoziţia organizată de o galerie de pe rue Boétier tabloul Creier de copil. Pânza al cărei autor este Giorgio De Chirico îl fascinează. După război Breton îi va cunoaşte pe Picabia, Duchamp, Max Ernst, cumpără tablouri şi îşi formează o bogată colecţie. În anul 1924, adresează o întrebare fundamentală: "Este, oare, posibilă o pictură suprarealistă?" La ceastă întrebare vor răspunde, fiecare în stil propriu, Max Ernst, Joan Miró, André Masson, Yves Tanguy, Salvador Dalí, René Magritte şi Paul Delvaux. Aceste personalităţi sunt întregite de alţi artişti la fel de talentaţi, deşi mai puţin cunoscuţi, cum ar fi artista americană Kay Sage sau românul Victor Brauner. Suprarealiştii îşi expun lucrările în timpul unor expoziţii ce vor deveni un loc şi o ocazie potrivite pentru orice fel de provocare care marchează caracterul revoluţionar al mişcării. "Când se spune despre suprarealişti că sunt pictori ai schimbării veşnice, explică în anul 1934 Max Ernst, nu trebuie să nr aşteptăm de la ei să-şi copieze pe pânză visele nocturne (nu ar fi decât un naturalism naiv şi descriptiv), şi nici ca fiecare dintre ei să creeze din elementele viselor lor propriul univers restrâns în care să se simtă bine sau să dea frâu liber agresiunii lor (aceasta ar fi o evadare în afara timpului).
 
 
Ba dimpotrivă înseamnă că fiecare are deplina libertate să se mişte cu îndrăzneală şi absolută dezinvoltură într-o zonă care se află la graniţa dintre lumea interioară şi cea exterioară care, deşi nu este foarte precisă, posedă o deplină realitate (suprarealitate!) fizică şi psihică". Operele pictorilor suprarealişti sunt mărturie a căutărilor unor terenuri virgine, a unei lumi niciodată reprezentate până atunci, pe care suprarealismul doreşte să o descopere prin revoluţiua mentală ai cărei moştenitori mai suntem încă şi astăzi. Pictorii expresionişti abstracţi americani, Jackson Pollock, Mark Rothko şi Arshile Gorky s-au inspirat enorm din suprarealism. Ideile suprarealiste se regăsesc totodată în operele sculptorilor Louise Bourgeois şi Alberto Giacometti. "Suprarealismul este credinţa în realitatea superioară a unor forme de asociere până atunci dispreţuite, în omnipotenţa visului, în jocul dezinteresat al gândirii." (André Breton). "Ce ar fi putut să-mi placă dacă nu enigmele?" (Giorgio De Chirico). "Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinică şi naiv de inconştientă care pretinde că este serioasă numai pentru a-şi ascunde mai bine nebunia." (Salvador Dalí). "Un tablou ar trebui să fie fertil. Din el ar trebui să se nască lumea. Nu are importanţă dacă vedem în el flori, oameni sau cai pentru a descoperi această lume, adică ceva viu." (Joan Miró). "Vreau să pictez numai tablouri care evocă mister cu acelaşi farmec şi precizie specifice vieţii spirituale." (René Magritte).