Nu , categoric , doamna nu e bine . nu e bine deloc . a mai zacut in pat dupa-amiaza , dar exista un zambet dincolo de storurile galbene , o privire tandra sau un chistoc de tigara din care ma imbia cateodata sa trag : “ vrei ? “ … nu o refuzam , pentru ca parea sa aiba nevoie de companie . balansoarul nu era prea vorbaret , pisica se scurgea pe usa ca un fum albicios , prea plictisita pentru asta .
doamna nu pleaca niciodata din casa , dar , indiferent de ora la care vin , e imbracata cu rochii cu volane care fosnesc racoros cand trec plasa cu fructe , lapte si paine din mana stanga in cea dreapta . e machiata cu gust , cel putin asa imi inchipui ca trebuie sa fie o doamna . mama si surorile mele nu folosesc acel rosu aprins pe unghii si buze . “ nu va simtiti niciodata singura ? “ , am intrebat-o in ziua in care mi-a dat bacsis 5 dolari si o bomboana cu gust de menta . buzele ei s-au deschis a raspuns , dar un camion care tocmai atunci si-a croit drum pe strada noastra a acoperit cuvintele cu aripi plapande . mi-am imaginat c-a spus “ doar cateodata , in zilele cand ploua “ , pentru ca e stiut ca femeile sunt fiinte mai sensibile . tata mi-a spus asta , inainte sa plece de-acasa sa cumpere ziare . nu s-a mai intors . probabil nu din vina lui . in lume sunt tot mai multi oameni care pleaca sa-si cumpere ziare . intr-o zi , in camera doamnei am gasit un barbat . se imbraca grabit , prea grabit ca s-o mai sarute , doamna avea un aer usor obosit , in filme mereu se-ntampla asta , barbatul isi trage bretelele pantalonilor si femeia il priveste dragastos . doamna era intoarsa pe o parte si privea fix teancul de bani de pe noptiera . ” pe data viitoare , aceeasi ora “ , a spus barbatul , fara sa se uite la mine . doamna nu i-a raspuns . a ramas in pat pana la sase . n-am vrut s-o deranjez , asa ca am spalat paharele din bucatarie , m-am asezat pe un scaun si am scris in carnetelul cu coperta aurie “ azi n-a plouat si totusi doamna se simte singura . barbatul a venit si a plecat . pantalonii lui erau dintr-un material fin , iar pantofii cunosteau drumul spre usa . rochia doamnei zace in mijlocul camerei , ca pielea unui animal jupuit “ .
doamna nu pare sa ma vada , miscarile corpului ei sunt insotite de niste gemete groaznice , mi-e teama de ce e mai rau . nu stiu ce nume poarta boala asta , dar , brusc , simt nevoia sa ma tin cu putere de lemnul lacuit .
[ foto : bad boy , eric fischl ]
