in aceasta parte a zilei se povesteste despre marea putere de conservare a fiintei insingurate , care afla in ceasul-limita calea potrivita spre a se perpetua , pe sine , despre felul cel firesc al dragostei-liniste-de-seara , si cum acest fel se dimensioneaza intru trairi ce nu tin seama de potriviri si multe altele pe care cititorul le poate afla ... citindu-se .
[ foto : room in new york , edward hopper ]
7 comentarii:
Fumez nostalgic...
Inspir cu nesat titlul si ma uit la simetria asimetrica.
imi place cand e liniste
Te joci frumos cu ideea de text in text si de cerc...
:)) citesti prea mult . e doar senzatia de vineri .
Cum sunt un admirator al realismului, mai ales al celui cu tema citadină, nu poate să nu-mi placă Edward Hopper, mai ales în perioada sa de mijloc, anii '40. Este foarte bun în a ilustra liniştea pentru că, doar cu mici excepţii precum The Bootleggers (dar parcă şi atunci), pictura sa este într-o secvenţă de viaţă îngheţată. În pictura de mai sus, deşi aparent fata ar trebui să vorbească prin pian... degetul nu apasă pe clapă, este suspendat în atingere şi sunetul este îngheţat în timp. Nemişcarea conduce la atemporal, pentru că timpul nu poate fi legat decât de mişcare, fără mişcare timpul dispare. Nemişcarea, conservarea, nu conduce numai la însingurare, ci la chiar dispariţia eului.
Şi mai este ceva ce-mi place în pictura de mai sus. Uşa nu are margini şi se transformă într-o scară care duce într-o altă realitate...
Sunt o fiinţă însingurată, îmi place singurătatea, dar mă plictisesc repede, pentru că nemişcarea mă oboseşte.
domnule , aveti un ochi fin .
Trimiteţi un comentariu