cat de singur esti NeverEver
ne-am lovit in razboi
trebuia sa ne luam prizonieri unul pe altul
sau sa ne spanzuram
nu mai tin minte
oricum ne-am indragostit
da asa a fost
ne-am iubit in zapada proaspata din transee
ne sarutam in nerusinare
lipiti de zid
aplaudati de mortii care se iubeau cu pamantul
noi spargatorii de cuiburi
am furat aripile si-am aprins luna
sa vedem cum ninge
da
si ne spovedeam intruna
intr-o noapte continua
da
am batut luna cu piatra
si tot noi am legat-o de picioare
in picioare
sa adoarma
sa nu mai planga
ca o fiara impuscata si nemoarta
odata si-odata
NeverEver boteza arma in sange
asa se ruga
intr-o tacere infernala
stiu
am stat cu fata
si m-a insemnat
si am insemnat un blestem de iubire un fel de pacat
uneori razboiul imi aminteste o legenda incurcata
pe care am s-o scriu intr-o noapte pe fereastra ta
NeverEver
9 comentarii:
Imi imaginez vocea ta spunand lucrurile astea la telefon in duminicile pacatoase...
Ce gust au cuvintele tale, Valeria?
@alex , you know my number . lucrul bun e ca fanteziile astea te tin doar o zi . asa , n-avem timp sa ne plictisim .
@consecinta , :)) de maduva .
;
Maine ce urmeaza?
:)) o poveste cu o vie si un mort .
Pot sa fiu eu mortul?
hahahaha ! nu , c-ar trebui sa te tin intr-o urna .
Suspectezi ca n-as incapea?
:))))))))))))))))))))
Trimiteţi un comentariu