
" am stiut ca s-a petrecut ceva ireparabil in momentul in care un barbat mi-a deschis usa acelei camere de hotel si am vazut-o in departare pe nevasta-mea , asezata si privind pe fereastra intr-un fel foarte straniu . s-a intamplat la intoarcerea mea dintr-o scurta deplasare in interes de serviciu , spune aguilar , si insista ca la plecare ea era bine , cand am plecat nu avea nimic care sa anunte ceea ce urma sa se intample in lipsa mea , cu exceptia premonitiilor ei , asta-i clar , dar cum putea aguilar s-o creada cand agustina , nevasta-sa , prezice tot timpul nenorociri , el a incercat in fel si chip s-o faca sa-i vina mintea la cap , dar ea nu se lasa pagubasa si insista ca de mic copil are ceea ce ea numeste darul vederii , sau o viziune a ce va sa fie , si numai dumnezeu stie , spune aguilar , cat de mult ne-a bulversat viata acest lucru . in randul asta , ca de fiecare data , agustina mea a prezis ca se va intampla ceva rau , iar eu , ca de obicei , n-am dat atentie prezicerii ei ; am plecat din oras intr-o miercuri , am lasat-o zugravind in verde peretii apartamentului si urmatoarea duminica , la intoarcerea mea , am gasit-o intr-un hotel , in nordul orasului , transformata intr-o creatura inspaimantata si inspaimantatoare pe care abia o mai recunosc . n-am reusit sa aflu ce i s-a intamplat cat timp am lipsit pentru ca , daca o intreb , ma insulta , este de necrezut cat de fioroasa devine cand se aprinde , ma trateaza ca si cum eu n-as mai fi eu , iar ea n-ar mai fi ea , incearca aguilar sa explice si nu reuseste pentru ca nici el nu pricepe ; femeia pe care o iubesc s-a ratacit in interiorul propriei minti , sunt deja paisprezece zile de cand o tot caut si mi-as da si viata ca s-o gasesc insa treaba-i complicata , este groaznic de tulburator si al dracului de greu ; este ca si cum agustina ar locui intr-un plan paralel cu cel real , aproape , insa inabordabil , este ca si cum ar vorbiintr-o limba straina pe care aguilar o recunoaste cu greu dar pe care nu reuseste s-o inteleaga . mintea ratacita a nevestei mele este asemeni unui caine care ma musca , dar in acelasi timp imi transmite prin latraturile sale un strigat de ajutor caruia nu izbutesc sa-i raspund ; agustina este ca un caine famelic si grav ranit care ar vrea sa se intoarca acasa si nu reuseste , iar in clipa urmatoare este ca un caine vagabond care nici macar nu-si mai aminteste ca a avut candva o casa " ( laura restrepo , delir )
inceputul perfect al unei carti , care m-a determinat sa realizez fotografia . nici nu stiu ce e mai tulburator , o minte goala , ca cea descrisa mai sus , sau una mobilata cu lucruri inutile . raspunsul altadata . tu-l stii , cu siguranta .
6 comentarii:
ve, tu stii clar ca nu stiu nimic.
cand imi spui " ve " ma apuca rasul in hohote :)))
din cate-mi amintesc , tu n-aveai voie sa comntezi pe blogul asta .
incerc sa respect aceasta regula idioata fiindca stiu ca e importanta pentru tine. nu reusesc de fiecare data, incerc, ok? din cand in cand voi fi aici... nu mai fi nesuferita, atunci te iubesc cel mai mult.
no answer
Felicitări pentru fotografie!
multumesc
Trimiteţi un comentariu