miezul patru

ipoteza de lucru : o femeie intalneste un barbat , desi e mai probabil ca el s-o fi gasit pe ea . incheie un fel de parteneriat , in care nu sexul predomina . au aceleasi preocupari si asta e un liant puternic . ea e dependenta de el . nu afectiv , desi asa ar fi normal , ci doar pentru ca , fara el , munca ei nu conteaza . peste un timp , femeia intalneste o alta femeie . i se potriveste , si , tocmai de-asta , se sperie . nu e obisnuita sa se ataseze , desi , in secret , asta doreste . si barbatul , si femeia vorbesc , uneori consecutiv , cu a doua femeie . 

varianta 1 : fiecare e atras , in felul sau , de aceasta .
varianta 2 : si unul , si altul se distreaza cu femeia .
varianta 3 : barbatul tine sa se asigure ca partenera sa nu va avea de suferit .
varianta 4 : barbatul e gelos .
varianta 5 : nici unul nu-i spune celuilalt , pastrand secretul ( prea putin probabil , nimeni n-ar crede )
varianta 6 : un soi de perversiune in doi , care s-ar dori o relatie in trei .

 a doua femeie crede ca barbatul e mult mai interesant .

miezul trei

romanul trebuia sa se numeasca " doamne-doamne sta pe net " . asa a inceput in 2006 aventura mea internauta . la inceput , am incercat sa inteleg cum functioneaza lucrurile . am priceput destul de repede ca daca nu ai blog , nu existi . daca nu notezi de cate ori te-ai futut , cu cine , daca nu relatezi aventuri extraordinare , daca motoarele de cautare nu te gasesc , esti nimeni . era simplu , prea simplu . pe yahoo 360 , am incercat sa stau departe de oameni , dar tot m-au gasit . diversi . foarte putini valorosi . cativa interesati de sex , o mana chiar nebuni , vreo doi-trei care se numara si azi printre cunostintele mele virtuale si pe care am de gand sa-i pastrez . 


cand mi s-a parut ca e prea simplu , am inceput un alt blog . la inceput , mi-a fost mila de el si-am fost decenta . daca nu treci granite , nu cunosti , asa mi-a zis cineva . daca nu provoci , nu vei sti niciodata cum reactioneaza oamenii pusi in fata celor mai adacadabrante situatii . aici , in spatiul asta care permite orice . acel cineva a fost diavolul . o , nu un diavol impersonal . diavolul din mine . si-asa s-au diversificat situatiile si asa au aparut " ceilalti " . ceilalti comentau savuros , sexy , ma ridicau in slavi , pe mine , zeita tuturor nesimtirilor , bucuriilor , splendorilor , traznailor . culmea e ca nu situatiile erau inventate . ele existau in realitate , cu alti oameni , cu alte rasete , cu alte forme , dar comentariile amplificau totul , creand iluzia , mirajul . si-atunci am inceput sa scriu . am trimis unei singure persoane doua versiuni succesive ale romanului . cand a spus ca e fenomenal si ca nu s-ar fi gandit ca cineva va scrie cu atata savoare despre relatiile internaute , m-am speriat . nu pentru ca n-am incredere in scrisul meu , ci pentru ca era o nebunie . le-am distrus si l-am rugat si pe el sa faca la fel . nu ne mai vorbim . tot ce pot spera e ca s-a tinut de cuvant . altfel , e nebun .


perversitatea presupune o stare de rafinare . nu-ti mai place simplul , banalul , griul . vrei culori , multe culori . instinctiv , am schimbat si stilul fotografiilor . preferam sepia . sau alb-negrul . acum totul e colorat . nu neaparat in rau , dar colorat . cred ca aveam nevoie de un impuls pentru a reveni la normal . imi spusesem cu cateva luni inainte asta , dar , cand un joc e interesant , il duc pana la capat . un om rational s-ar gandi la consecinte : ii vei rani pe oameni , vor gandi ca minciuna e cel mai cumplit pacat . dar nu minciuna sta in topul pacatelor capitale . ci orgoliul . si cand vezi ca poti , te crezi dumnezeu . si iar revin . nu unul impersonal . nu cred in asa ceva . dumnezeul meu e personal .


nu-mi cer scuze si nu caut iertari . pentru cineva care vrea sa fie cel mai bun in ceea ce face , aproape orice e permis . aproape . si se inseala cei care cred ca e usor sa faci asta . e antrenament zilnic . cercetarea mea s-a incheiat . din " doamne-doamne sta pe net " n-au mai ramas decat cateva fraze :
" in relatiile virtuale , e intotdeauna preferabila minciuna . cand nu mai minti , inseamna ca iesi gol in oras . puritanii pot spune orice , numai sa nu planga ... sunt primii care mint " 


ma gandesc daca sa le sterg sau sa le inramez pe perete .

miezul doi

si tot astazi vorbesc despre viata . despre cat de simpla poate fi , cand desfaci cu grija firul incalcit .

la exact o saptamana de la celebra demonstratie de excelenta a dr. tulp ( pe care criticii de arta o vor data , probabil , " 16 ianuarie 1632 " ) , ingrijitorul de la spital a simtit o imputiciune care l-a facut sa se clatine nauc pe picioare , sprijinind un perete . plin de jeg peretele , de scuipatul tuturor convalescentilor animati de putin tupeu si spart in cateva locuri de fostele paturi de fier destinate bolnavilor de ciuma . peretele . el trebuie sa-l fi enervat , bajbaind in rahatul altora , incat , c-o voce subtirica de scopit , a exclamat : " aruncati spurcaciunea asta la marginea orasului ! " 

ordinul a fost indeplinit fara prea mare zel de doi zdrahoni milosi . jeroen si peter citit peter au apucat cadavrul ca pe un fat expulzat prea devreme din burta balenei . l-au invelit in cateva toale vechi si , cu sfintenia pe care moartea altuia ti-o picura in suflet , l-au pus la caldurica intr-un sac . i-au trecut toate apele cand peter citit peter a spus inocent : " si daca se scoala ? stii , jeroen , talharii ca el nu mor asa usor ! " ... abia cand au lepadat coconul urias intr-o groapa si au aruncat pamant , delicat peste el , s-au mai linistit . dar tot au mai privit de cateva ori inapoi : " NU SE STIE NICIODATA ! "

dr. tulp putea deosebi un sfarc de un nodul , avea chiar ochi de artist , punea intotdeauna diagnosticul corect si stia sa se poarte cu studentii . poate tocmai de aceea breasla medicilor il alesese ca sef al ei . aveau nevoie de un semizeu care sa dea incredere comunitatii . in naivitatea lor superba credeau ca nici o molima ingrozitoare nu-l va prinde pe picior gresit . daca imi e permisa comparatia , dr. tulp era precum fibula atasata la roba unui mare senator roman . caci orasul era cosmopolit , orasul avea grandoare , orasul voia spectacol .

la cele doua disectii anuale devenite traditie participau cu totii : inaltii consilieri , doamne cu sticlute de saruri ascunse in manusi , medici care mai aveau ce invata despre corpul uman condamnat iremediabil la nimicnicie , artisti si gura-casca . dr. tulp traia aceeasi senzatie de fiecare data : in sala prost luminata si cu un indoielnic gust artistic , se roteau haine de toate felurile si de toate culorile , se luminau sunete , se infatisau dornici si curiosi . tot si toate se miscau pana in clipa cand un student , de regula cel mai bun dintre toti , deschidea trupul decedatului si facea inciziile solicitate de doctor tulp . atunci respiratiile se ingramadeau unele peste altele , instalandu-se ca in pantecul unei uriase lazi , strivindu-se , amutindu-se . buzele doctorului se rasfrangeau ironic si glasul lui pasionat isi cauta drum afara : " doamnelor si domnilor , creierul , fie el al unui om simplu , fie el al unui om de seama , dicteaza totul . bunaoara , muschiul acesta ... " ... si creierele , vrajite de cuvintele celui atat de sigur de sine , pipaiau cu maini nevazute aerul , mirosul pestilential si striatiile sangerii ale muschiului . erau si cateva creiere care lesinau , cateva care se ascundeau din fata hidoseniei , dar cele mai multe priveau si inmagazinau .

kroege nota intotdeauna pe hartie pe cei care participau la disectie . era de felul sau convins ca orice scrii ramane . scuipatul sau mucii , noroiul sau dusca trasa pentru a-si face curaj ( disectia cere curaj , nu gluma ! ) , vaginul nevestei care-l absorbea ca o pompa , tancii si copilele sale ( alienate de statul in casa ) , toate meritau consemnate . imi si imaginez ravna cu care le scria , inmuind pana in cerneala pe jumatate uscata .

sany , moreas , eldi si banjo stateau langa doctor pentru cazul in care ... prea bine ... si aici ... daca taiem mai sus ... reactioneaza asa ... si presiunea arteriala ... longitudinal ... cu precautie ... gata . in acelasi timp , unul gandea " bine , scumpo , dar nu te mai foi atat langa tanarul ala " , altul retraia seara trecuta ( " toc , toc , lipait de picioare desculte , moment de ezitare , cine e ? si usa ramasa inchisa " ) , al treilea ar fi vrut sa vada un iepure iesind din artere , orice e posibil , in fond , al patrulea se imagina profanatorul acelei opere de arta care era barbuta doctorului tulp . oameni absolut normali , vietuitoare de pe pamant .

daniel era singurul care privea cu orgoliul marturisit al impertinentului cum schitam cu carbunele capetele , ochii , degetele nemiscate , dar pline de viata , caci si viata are moartea ei . nu-l interesa ritualul de pe masa de disectie , nici dozajul perfect . voia sa priveasca dincolo de rama ...

[ acum doua zile marian luncasu mi-a spus " vali , cred ca te iubesc ! " . a adaugat " multumesc ca existi si in viata mea cu fotografiile tale " . ba nu , eu multumesc ]

[ tablou : lectia de anatomie a dr. tulp , rembrandt ]

miezul unu

astazi scriu despre foame . viermelui care intra in mar i se pare o forma de protectie sa roada , sa roada , sa roada . foamea lui creste exponential , dar nu poate manca tot marul . lasa doar o galerie in urma , ca atunci cand torni apa fierbinte in zapada . ce nu poate infuleca , strica .

am intalnit asemenea viermi .