miezul doi

si tot astazi vorbesc despre viata . despre cat de simpla poate fi , cand desfaci cu grija firul incalcit .

la exact o saptamana de la celebra demonstratie de excelenta a dr. tulp ( pe care criticii de arta o vor data , probabil , " 16 ianuarie 1632 " ) , ingrijitorul de la spital a simtit o imputiciune care l-a facut sa se clatine nauc pe picioare , sprijinind un perete . plin de jeg peretele , de scuipatul tuturor convalescentilor animati de putin tupeu si spart in cateva locuri de fostele paturi de fier destinate bolnavilor de ciuma . peretele . el trebuie sa-l fi enervat , bajbaind in rahatul altora , incat , c-o voce subtirica de scopit , a exclamat : " aruncati spurcaciunea asta la marginea orasului ! " 

ordinul a fost indeplinit fara prea mare zel de doi zdrahoni milosi . jeroen si peter citit peter au apucat cadavrul ca pe un fat expulzat prea devreme din burta balenei . l-au invelit in cateva toale vechi si , cu sfintenia pe care moartea altuia ti-o picura in suflet , l-au pus la caldurica intr-un sac . i-au trecut toate apele cand peter citit peter a spus inocent : " si daca se scoala ? stii , jeroen , talharii ca el nu mor asa usor ! " ... abia cand au lepadat coconul urias intr-o groapa si au aruncat pamant , delicat peste el , s-au mai linistit . dar tot au mai privit de cateva ori inapoi : " NU SE STIE NICIODATA ! "

dr. tulp putea deosebi un sfarc de un nodul , avea chiar ochi de artist , punea intotdeauna diagnosticul corect si stia sa se poarte cu studentii . poate tocmai de aceea breasla medicilor il alesese ca sef al ei . aveau nevoie de un semizeu care sa dea incredere comunitatii . in naivitatea lor superba credeau ca nici o molima ingrozitoare nu-l va prinde pe picior gresit . daca imi e permisa comparatia , dr. tulp era precum fibula atasata la roba unui mare senator roman . caci orasul era cosmopolit , orasul avea grandoare , orasul voia spectacol .

la cele doua disectii anuale devenite traditie participau cu totii : inaltii consilieri , doamne cu sticlute de saruri ascunse in manusi , medici care mai aveau ce invata despre corpul uman condamnat iremediabil la nimicnicie , artisti si gura-casca . dr. tulp traia aceeasi senzatie de fiecare data : in sala prost luminata si cu un indoielnic gust artistic , se roteau haine de toate felurile si de toate culorile , se luminau sunete , se infatisau dornici si curiosi . tot si toate se miscau pana in clipa cand un student , de regula cel mai bun dintre toti , deschidea trupul decedatului si facea inciziile solicitate de doctor tulp . atunci respiratiile se ingramadeau unele peste altele , instalandu-se ca in pantecul unei uriase lazi , strivindu-se , amutindu-se . buzele doctorului se rasfrangeau ironic si glasul lui pasionat isi cauta drum afara : " doamnelor si domnilor , creierul , fie el al unui om simplu , fie el al unui om de seama , dicteaza totul . bunaoara , muschiul acesta ... " ... si creierele , vrajite de cuvintele celui atat de sigur de sine , pipaiau cu maini nevazute aerul , mirosul pestilential si striatiile sangerii ale muschiului . erau si cateva creiere care lesinau , cateva care se ascundeau din fata hidoseniei , dar cele mai multe priveau si inmagazinau .

kroege nota intotdeauna pe hartie pe cei care participau la disectie . era de felul sau convins ca orice scrii ramane . scuipatul sau mucii , noroiul sau dusca trasa pentru a-si face curaj ( disectia cere curaj , nu gluma ! ) , vaginul nevestei care-l absorbea ca o pompa , tancii si copilele sale ( alienate de statul in casa ) , toate meritau consemnate . imi si imaginez ravna cu care le scria , inmuind pana in cerneala pe jumatate uscata .

sany , moreas , eldi si banjo stateau langa doctor pentru cazul in care ... prea bine ... si aici ... daca taiem mai sus ... reactioneaza asa ... si presiunea arteriala ... longitudinal ... cu precautie ... gata . in acelasi timp , unul gandea " bine , scumpo , dar nu te mai foi atat langa tanarul ala " , altul retraia seara trecuta ( " toc , toc , lipait de picioare desculte , moment de ezitare , cine e ? si usa ramasa inchisa " ) , al treilea ar fi vrut sa vada un iepure iesind din artere , orice e posibil , in fond , al patrulea se imagina profanatorul acelei opere de arta care era barbuta doctorului tulp . oameni absolut normali , vietuitoare de pe pamant .

daniel era singurul care privea cu orgoliul marturisit al impertinentului cum schitam cu carbunele capetele , ochii , degetele nemiscate , dar pline de viata , caci si viata are moartea ei . nu-l interesa ritualul de pe masa de disectie , nici dozajul perfect . voia sa priveasca dincolo de rama ...

[ acum doua zile marian luncasu mi-a spus " vali , cred ca te iubesc ! " . a adaugat " multumesc ca existi si in viata mea cu fotografiile tale " . ba nu , eu multumesc ]

[ tablou : lectia de anatomie a dr. tulp , rembrandt ]